Compartientul Situaţii de urgenţă

Inspector de specialitate: Ráduly Faragó Gyula

E-mail:situatiideurgenta@primariacovasna.ro

Telefon:


Responsabilități clar definite pentru proiectanți, executanți și diriginți de șantier în domeniul securității la incendiu

Modificările introduse prin OUG nr. 17/2026 la Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor aduc o clarificare importantă a responsabilităților în etapa de proiectare și execuție a construcțiilor.

Obligațiile proiectanților

Proiectanții au obligația de a asigura nu doar conformitatea proiectării, ci și transferul corect al informațiilor către beneficiar:

  • predarea documentațiilor tehnice complete
  • transmiterea instrucțiunilor de exploatare, verificare și întreținere a echipamentelor și instalațiilor
  • verificarea conformității execuției cu proiectul, în fazele determinate

În cazul identificării unor neconformități, aceștia au obligația de a notifica inspectoratul competent, inclusiv prin mijloace electronice.

Obligațiile executanților

Executanții trebuie să asigure implementarea fidelă a soluțiilor tehnice:

  • informarea inspectoratului privind începerea anumitor lucrări
  • interdicția de a modifica echipamentele sau soluțiile tehnice fără acordul proiectantului
  • predarea către beneficiar a documentației și instrucțiunilor de exploatare furnizate de producători

Rolul dirigintelui de șantier

Dirigintele de șantier devine un actor esențial în asigurarea conformității:

  • urmărește realizarea integrală a măsurilor de securitate la incendiu
  • verifică funcționarea instalațiilor PSI înainte de punerea în funcțiune
  • notifică inspectoratul în cazul neconformităților identificate
 





Prevederi generale de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate cînd se execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale

 

Persoanele fizice şi juridice ce desfăşoară acţiuni de ardere a miriştilor, stufului şi a vegetaţiei ierboase, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, sunt obligate să respecte prevederile reglementărilor în domeniu, punând accent pe următorul set de măsuri de prevenire a incendiilor specifice, care pot fi completate şi cu alte reguli de prevenire a incendiilor în funcţie de condiţiile meteo şi specificitatea zonei astfel:

 

·       aceste activităţi  nu vor fi efectuate pe timp de vânt şi la lăsarea întunericului;

·       supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;

·       după arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse;

·       arderea resturilor la o distanţă de minimum 10 m faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) şi 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile;

·       asigurarea în apropiere a unui recipient cu apă şi a unor unelte (lopeţi, mături, etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control.

·       arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

 

Arderea miriştilor se face numai cu respectarea următoarelor prevederi generale:

 

·       condiţii meteorologice fără vânt

·       parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate

·       izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate

·       desfăşurarea arderii numai pe timp de zi

·       asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii

·       asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare

·       asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne  cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire

·       pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

 

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

 

§  condiţii meteorologice fără vânt

§  colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată

§  executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile

§  curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m

§  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi

§  asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii

§  supravegherea permanentă a arderii

§  stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii

§  interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor


Fişiere ataşate:

Hotararea nr. 4 pentru aprobarea Planului de masuri al CJSU pentru sezonul estival 2024.

HCJSU nr. 94 /13. 09. 2021.

HCJSU nr. 49

HCJSU nr. 43

Hotărârea nr. 2/2021 privind schimbarea destinației spatiului în care va funcționa temporar centrul de vaccinare la nivelul orașului Covasna.

Hotărârea  nr. 1/2021 privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul orașului Covasna.

Hotărârea nr. 65. de aprobare a unor măsuri suplimentare necesare a fi aplicate pentru reducerea risculuj de răspândire a virusului SARS-CoV-2 la nivelul localităților Arcuș, Bicfalău, Covasna, Lunga, Peteni și Zăbala pentru o perioadă de 14 zile.

Hotărârea nr. 47 privind prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acestia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea nr. 27 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 26 referitoare la prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Ordin nr. 1484 din 28 august 2020 privind stabilirea unor măsuri de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale

Hotărârea nr. 5/2020 cu privire la măsuri de gestionare a situației de urgență generată se urșii prezenți în intravilanul Orașului Covasna.

 Hotărârea nr. 4/2020 cu privire la măsuri de gestionare a situației de urgență generată se urșii prezenți în intravilanul Orașului Covasna.

Hotărârea  nr. 3 privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul orașului Covasna.

Reguli și măsuri de prevenire a incendiilor specifice pentru arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale.

Planul de măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu COVD 19. >>Anexă<<

Dispoziția nr. 523/25.02.2020 cu privire la măsurile necesare pentru gestionarea infecțiilor cu Coronavirus pe teritoriul României.

Dispoziţia nr. 371/2016 privind numirea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul  oraşului Covasna. Mai multe detalii >> aici <<



Pompierii Voluntari Covasna

 

ÎN CAZ DE INCENDIU
SUNAŢI LA

Telefon:

0267 340 612

Numărul unic pentru apeluri
de urgenţă este:

Poliția Locală Covasna

 

ÎN CAZ DE NEVOIE
SUNAŢI LA

Telefon:

0757 075 847